left_1
latodis
telefoane latodis
acasa
despre noi
despre noi
servicii
contact

Toata gama de ecografe Latodis / WED oferite sunt certificate in conformitate cu legislatia in vigoare.
top
bullet

Ecografia 4D in timpul sarcinii


underline

Cand se face ecografia 4D in sarcina?

Deseori, in timpul sarcini ne punem intrebari de genul: este necesara o ecografie 4D si cand ar trebui sa o fac, cat de sigura este ecografia 4D in sarcina, cat dureaza ecografia 4D si ce anume influenteaza calitatea ecografiei 4D si nu in ultimul rand cat costa o ecografie 4D?

 

Ecografia in sarcina este metoda sigura si neinvaziva de a monitoriza bebelusul din burta. Daca stii ce este ecografia 3D, atunci cunosti aproape totul si despre ecografia 4D. Pentru ca, la fel ca cea dintai, aceasta iti ofera ocazia de a-l vedea pe bebe in spatiu (adica lungime, latime si inaltime).

 

In plus fata de prima, ecografia 4D iti permite sa il observi pe bebe... in timp real! Adica, efectiv, vezi ce face bebe in burtica ta, chiar atunci! Si iei si acasa un CD cu nepretuitul filmulet.

 

De aici unicitatea si pretul mai piperat al ecografiei 4D. In sarcina ecografia 4D functioneaza si este la fel de eficienta precum cea 3D. Undele sonore sunt trimise in corp, din mai multe unghiuri (spre deosebire de ecografia clasica 2D, unde se trimit dintr-un singur unghi, generand o imagine plana) si formeaza o imagine tridimensionala a bebelusului.

 

Acesta este surprins in timpul vietii intrauterine, astfel ca medicul poate aprecia miscarile fetale (ale buzelor si pleoapelor, miscarile respiratorii si deglutitia, de exemplu) si alte detalii: conformatia tesuturilor moi, degetele, urechile si, mai cu seama, sexul copilului. Pentru ca il poate observa aproape ca atunci cand l-ar avea in realitate in fata ochilor, medicul identifica devreme structura anatomica a organelor si eventualele anomalii structurale (de exemplu, spina bifida).

 

O alta caracteristica a ecografiei 4D si a ecografiei 3D in sarcina este ca genereaza imagini cu o rezolutie de pana la 40-60% mai buna decat a celor 2D. Acest lucru il ajuta pe medic in depistarea detaliilor problematice in sarcina, dar si tie iti produce bucurie, pentru ca il vezi mai bine si mai indeaproape pe bebe.

 

Cand se face ecografia 4D in sarcina?

 

Medicii ginecologi te sfatuiesc sa faci ecografia 4D cand bebele are intre 24 si 36 de saptamani in burtica. Pentru ca acum s-a dezvoltat suficient de mult incat sa fie vizibil in detaliu si i-a crescut stratul de grasime de pe fata, asa incat sa ii poti distinge trasaturile. Poti sa iti faci si mai tarziu in sarcina ecografia, insa bebele va fi prea mare pentru a mai avea loc destul sa se deplaseze in burta. Este mai bine sa aiba loc in uter sa se miste, pentru ca poti obtine mai multe imagini cu el, din unghiuri diferite.

 

Pe de alta parte, probabil ca nu il vei vedea pe bebe cu totul, ci vei vedea un filmulet in care camera se misca pe diferite portiuni din corpusorul lui, surprinzand detaliile. Daca vrei ca bebe sa iti apara in filmulet cu totul, ai nevoie sa mergi pentru ecografia in sarcina, atunci cand aveti intre 17 si 19 saptamani.

 

Cat de sigura este ecografia 4D in sarcina?

 

Este foarte sigura. Ecografia in sarcina este neinvaziva si nu iradiaza. Atat ecografia 4D, cat si cea 3D si cea clasica, 2D. Spre deosebire de razele X si de tomografii, ecografia in sarcina foloseste ultrasunete care circula prin tesuturile moi, generand imagini. Deci nicio forma de radiatie sau de efect nociv. Prin urmare, poti sa faci cate ecografii ai nevoie pe timpul sarcinii.

 

Cat dureaza ecografia 4D in sarcina?

 

Daca ai o sarcina simpla, nu gemeni, atunci ecografia in sarcina in sine dureaza pana in 30 de minute. Obtinerea imaginilor in ecografia 4D poate dura pana la 40 de minute, insa aici intra si timpul alocat selectarii imaginilor pe care le iei cu tine acasa. Daca ai o sarcina gemelara, ecografia poate dura si o ora sau chiar doua, in cazul in care ai venit pentru o ecografie speciala, de masurare.

 

Ce anume influenteaza calitatea ecografiei 4D in sarcina?

 

Sunt mamici nemultumite in urma ecografiei 4D de care au avut parte. Uneori, imaginile obtinute nu se ridica la asteptarile femeii gravide. Care poate fi cauza? Ce factori sunt responsabili de calitatea ecografiei 4D in sarcina?

 

Mai devreme am amintit de "varsta" sarcinii. Intre saptamanile 24 si 36 se obtin cele mai multumitoare imagini ale bebelusului din burta. Apoi, cand acesta creste mai mult, spatiul din uter, din jurul lui, se micsoreaza, iar placenta sau cordonul ombilical pot bloca imaginea.

 

Este adevarat ca si acum inca mai sunt sanse de a-l "surprinde" pe bebe: pentru ca ecografia 4D in sarcina ofera posibilitatea de a obtine imagini din mai multe unghiuri, nu numai dintr-unul, precum in ecografia 2D.

 

Apoi, "relieful" intrauterin are relevanta pentru ecografia in sarcina. Placenta, de exemplu. Daca este localizata in partea din fata a uterului, nu in spate sau in lateral, poate acoperi imaginea lui bebe.

 

Sau tesuturile materne ale mamicii: pot fi mai multe la unele femei si, atunci, influenteaza undele sonore si se obtin imagini cu aspect granulat. Tocmai de aceea ne intoarcem la varsta sarcinii: daca astepti pana la 32-34 de saptamani, tesutul va fi suficient de intins, odata cu cresterea lui bebe, incat sa nu se repete experienta.

 

De vreme ce ultrasunetele care genereaza imagini in interiorul uterului circula prin intermediul fluidului, inseamna ca fluidele sunt un alt factor aici. Ecografia 4D in sarcina este influentata de cantitatea de lichid amniotic. Tocmai de aceea, este indicat sa te bei multa apa inainte de efectuarea ecografiei in sarcina: cu cat esti mai hidratata, cu atat obtii imagini mai clare.

 

Ce pret are ecografia 4D?

 

Depinde de tipul sarcinii (normala, gemelara) si de varsta ei, de tipul ecografiei de sarcina (cu biometrie, cu morfologie fetala), de clinica la care mergi si uneori de medic. De regula, sarcina gemelara costa dublu si necesita mai multe ecografii (mai mult decat 3, pretinse in mod nomal, in cele trei trimestre de sarcina). Preturile variaza intre 250 si 500 de Ron, insa ai nevoie sa te interesezi bine inainte. In plus, tine cont sa iti faci o programare, cu aproximativ o luna inainte, ca sa eviti sa ii prinzi pe medici plecati, in perioada concediilor.

top
Copyright © 2008 Latodis S.R.L.