left_1
latodis
telefoane latodis
acasa
despre noi
despre noi
servicii
contact

Toata gama de ecografe Latodis / WED oferite sunt certificate in conformitate cu legislatia in vigoare.
top
bullet

Ecografia cardiaca Doppler


underline

Ecografia doppler

Ecografia Doppler permite evidentierea unui flux de sange, urina sau orice alt fluid, inclusiv ascultarea semnalului emis de fluidele examinate. Imaginea si sunetele sunt proiectate pe un monitor si se pot imprima pe hartie. Permite vizualizarea unei structuri anatomice (inima, artere, vene), la fel ca la orice ecografie, in vederea identificarii anomaliilor functionale. In neurologie, examenul Doppler permite studierea miscarilor sangelui in creier. In oftalmologie, sonda permite vizualizarea fluxului retinian sau a celui din artera principala a retinei, putand depista o tromboza de vena retiniana oftalmica. In afectiunile membrelor, ecografia Doppler este utila pentru diagnosticul arteritelor, al trombozelor venoase, afectiunilor reumatice sau a celor tumorale. De acest tip de ecografie pot beneficia bolnavii cu diverse patologii: arteriopatii periferice, suferinte venoase periferice, patologie carotidiana si vertebrala, patologie tumorala diversa, patologie hepatica, biliara, gastro-intestinala, urogenitala etc. Ecografia Doppler este o investigatie noninvaziva care masoara fluxul sangvin in anumite regiuni anatomice ale fatului (cordon ombilical, creier, ficat, cord) pentru a evalua starea generala de sanatate a acestuia. Ecografia doppler se poate realiza concomitent cu ecografia normala (de morfologie) care urmareste conformatia anatomica a fatului si foloseste de asemenea acelasi echipament.

Ecografia cardiaca Dopplerdoppler


Ecografia doppler

Majoritatea aparatelor de ecografie noi, sunt prevazute si cu doppler, astfel ca in momentul localizarii unei anumite regiuni anatomice vascularizate, se poate actiona butonul special pentru doppler care va evalua fluxul sangvin la acest nivel. Cel mai des este urmarit fluxul sangvin de la nivelul arterelor ombilicale, cerebrale si cordului.


Cand este recomandata sonografia Doppler?


Sonografia Doppler este utilizata cel mai frecvent in ultimul trimestru de sarcina, atunci cand majoritatea organelor vitale sunt suficient dezvoltate. Este recomandata gravidelor cu risc si anume celor cu:

- incompatibilitate Rh;
- oligoamnios (cantitate redusa de lichid amniotic);
- sarcina gemelarasau multipla (feti care impart aceeasi placenta);
- malformatii congenitale cardiace ale fatului;
- anomalii cerebrale.

In anumite situatii sonografia doppler devine vitala. De exemplu, in cazul in care apare insuficienta placentara (placenta matura) si se evidentiaza de asemenea anumite modoficari ale fatului secundare acesteia, se poate stabili nasterea prematura si aparitia unor complicatii grave este astfel evitata.

Acest lucru ramane valabil si in cazul incompatibilitatii Rh cand fatul poate dezvolta anemie hemolitica grava si chiar fatala daca nu este tratata corespunzator.



Ecografia cardiaca Doppler

Ecografia este, cu siguranţă, explorarea imagistică medicală care a cunoscut cea mai mare dezvoltare în ultimii zeci de ani, ajungând la performanţe de neimaginat atunci când s-au pus bazele sale. Principiul ei, acelaşi cu cel al aparatelor radar, a fost descoperit în urmă cu peste 150 de ani de fizicianul austriac Christian Doppler: ecografele emit ultrasunete către organele interne, pe care apoi le captează şi le procesează pentru a ne oferi imagini foarte fidele ale acestora.
Multiplele avantaje ale ecografiei au propulsat-o fără îndoială în poziţia de „vedetă" a medicinei secolului XXI: calitatea excepţională a imaginilor, rapiditatea şi comoditatea examinării, disponibilitatea largă, lipsa efectelor nocive etc. Producătorii de echipamente medicale au realizat potenţialul extraordinar al metodei, întrecându-se în a perfecţiona imaginile obţinute în paralel cu scăderea dramatică a preţului şi punând astfel la dispoziţia întregii populaţii ecografe superioare celor folosite cu doar zece ani în urmă doar în câteva centre din lume.
Trebuie subliniat că ultrasunetele pe care se bazează ecografia sunt inofensive pentru corpul uman, practic neexistând contraindicaţii sau reacţii adverse ale acestui tip de examinare, indiferent de vârsta pacientului. Acest lucru a dus chiar la unele excese, dacă ne gândim la părinţii care îşi „vizualizează" lunar copiii încă nenăscuţi.
Aproape că nu există ramură a medicinei care să nu beneficieze de informaţiile obţinute prin această tehnică. Particularitatea ecografiei cardiace este că inima se află într-o permanentă mişcare, de unde necesitatea ca echipamentele folosite să aibă caracteristici speciale în comparaţie cu acelea folosite, de exemplu, pentru examinarea organelor abdominale.
Pentru a putea măsura viteza sângelui, ecografele şi sondele dedicate cordului trebuie să lucreze şi în modulurile Doppler color, Doppler pulsat şi, mai ales, Doppler continuu. În plus, în modulul Doppler tisular cardiac, adăugat ecografelor de ultimă generaţie, se poate măsura cu exactitate viteza de contracţie a pereţilor inimii, detectându-se astfel din stadiile precoce orice tulburare apărută în contractilitatea sau relaxarea cardiacă.
Ecografia contribuie la
diagnosticarea celor mai multe afecţiuni ale inimii: insuficienţa cardiacă, stenoze (îngustări) sau insuficienţe ale valvelor (lipsa închiderii), boli cardiace congenitale, infarctul miocardic, angina pectorală şi alte forme de cardiopatie ischemică, miocardite, pericardite şi endocardite, traumatisme cardiace etc.
Dr. Ovidiu Vîlceanu, medic specialist cardiolog


top
Copyright © 2008 Latodis S.R.L.